Prima pagină » Știri » Strada Plantelor, locul unde s-a stins Eminescu

Strada Plantelor, locul unde s-a stins Eminescu

Strada Plantelor, locul unde s-a stins Eminescu

SECRETELE BUCUREŞTIULUI: Strada Plantelor se dezvăluie trecătorilor bucăţică cu băcăţică. Fiecare clădire, fiecare monument are o poveste de spus. La numărul 9, pe o clădire pe care uşor ai putea să o treci cu vederea, este lipită o plăcuţă care îl lasă pe privitor ţintuit locului pentru o vreme. Placa de marmură are întipărite următoarele cuvinte: “În acest loc s-a aflat sanatoriul Caritatea unde a încetat din viaţă, la 16 iunie 1889, marele poet român Mihai Eminescu”.

Zona în care au locuit negustori, avocaţi şi artişti

Nu ai cum să treci mai departe fără să îţi aduci aminte cel puţin o poezie de-a lui Eminescu. După minute în şir în care te uiţi cu neîncredere la clădire şi reciteşti de câteva ori aceste rânduri, mergi mai departe cu gândurile răscolite, întrebându-te ce vei descoperi mai departe.

Chiar şi acum la mai bine de 100 de ani de atestare documentară, strada Plantelor rămâne una dintre cele mai fermecătoare din Capitală. A fost una dintre cele mai importante zone ale vechiului București de secol al XIX-lea. Aici au locuit negustori, artişti, doctori, avocaţi.

Strada Plantelor (sectorul 2) porneşte de la intersecţia străzilor istorice Negustori şi Mântuleasa, face nod cu strada Sfântul Ştefan, apoi se intersectează cu strada Traian. Se opreşte într-o altă stradă faimoasă, Popa Nan.

Ce monumente se află pe strada Plantelor

La numerele 56 şi 58 pot fi admirate băcănia și casele “Nae Petrescu”, fost angajat al lui Dumitru Bragadiru. Acesta a fost important om de afaceri şi cel mai mare producător de bere din România, de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul celui de-al XX-lea. Nae Petrescu a învăţat meseria distilatului de la Bragadiru. Afacerile sale au fost înfloritoare până la instaurarea regimului comunist.

Casa Memorială “Rodica Maniu”, pictoriţă română, soţia artistului Samuel Mützner, se găseşte pe Strada Plantelor 50. Tot la această adresă, a trăit şi fratele Rodicăi Maniu, scriitorul Adrian Maniu. La câţiva paşi depărtare suntem atenţionaţi că într-un imobil impunător s-a născut reputatul filolog român Sorin Stati.

  • Casa “Economu” (1891, imobilul a aparţinut juristului Elefteric Economu)
  • Imobile (sfârşitul secolului XIX – prima jumătate a secolului XX)
  • Băcănia şi Casele “Nae Petrescu”
  • Sanatoriul “Caritatea”

Ce mai putem găsi pe Strada Plantelor

Pe strada Plantelor, cu o lungime de aproape 800 de metri, găsim alături de clădiri clasate ca monument istoric şi alte puncte de atracţie. Amintim aici galerii de artă sau Ginoteca, un loc boem unde se servesc cocktailuri şi băuturi rafinate.

  • Flori de IE – Ie Românească
  • Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners
  • Ginoteca
  • Ager Film
  • Gaep gallery
  • Diptych Art Space
  • Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională

Strada Plantelor, locul unde s-a stins Eminescu

Solicită ofertele Realkom de pe Strada Plantelor!

În acest loc istoric al Bucureștiului, dar şi în zona Unirii, Realkom Imobiliare te ajută să cauţi locuinţa pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna. Dacă vrei să găseşti o casă de vânzare pe Strada Plantelor (din Sectorul 2) sau doreşti să închiriezi un apartament ori un spaţiu comercial aici, este suficient să ne contactezi. Unul dintre consultanţii noştri imobiliari te pune la curent cu oferta la zi şi cu paşii necesari acestui demers.

Distribuie articol: