SECRETELE BUCUREŞTIULUI: Strada Ion Brezoianu din Sectorul 1 a fost numită astfel după dascălul și publicistul român care a adus o contribuție uriașă organizării școlii rurale din Țara Românească.
Ion Brezoianu (1817-1883) s-a născut la București. Profesor de matematică i-a fost Petrache Poenaru, cel care a inventat primul toc cu rezervor din lume. După ce a terminat liceul, a fost trimis profesor la școala superioară din Cerneți, județul Mehedinți. S-a ocupat de educarea învățătorilor și a colindat prin tot județul pentru a stabili locul viitoarelor școli de la sat.
Ion Brezoianu a pus bazele a 260 de școli
Astfel, la 1839 funcționau în Mehedinți, datorită muncii sale, 260 de școli, cu 5000 de elevi înscriși. Brezoianu s-a ocupat și de organizarea învățământului din Câmpulung Muscel și Prahova. La București, i-a cunoscut pe Grigore Alexandrescu, Alexandru Odobescu și Nicolae Filimon. A făcut parte din Divanul ad-hoc al Valahiei (care avea scopul de a exprima voința populației cu privire la organizarea definitivă a Principatelor). Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, Brezoianu a fost numit consilier la Curtea de Apel din București, în anul 1862. A semnat cartea „Mănăstirile zise închinate și călugării străini”, tipărită cu alfabet chirilic.
Pe strada Ion Brezoianu, la numărul 23, se află Palatul Universul, o clădire cu o arhitectură deosebită și renovată cu bun gust. În prima jumătate a secolului XX a funcționat aici ziarul „Universul”. A fost unul dintre primele cotidiene românești de informație care apărea la București. A fost fondat la 20 august 1884 de Luigi Cazzavillan, jurnalist italian venit în Vechiul Regat al României în 1877, în calitate de corespondent de război.
Ce putem găsi pe strada Ion Brezoianu și în apropiere
La intersecția Bulevardului Regina Elisabeta cu strada Ion Brezoianu putem admira Hotelul Cișmigiu, clădire construită la 1912. Monumentul istoric avea inițial 200 de camere, arhitectura clădirii fiind semnată de Arghir Culina. Structura de rezistență a fost concepută de inginerul Nicolae Nacu Pissiota, acesta deținând hotelul până în 1948, când a fost naționalizat de regimul comunist. La intrare era celebra berărie Gambrinus. După anul 1990, clădirea a fost transformată în cămin pentru studenții Academiei de Teatru și Film. După o lungă renovare, Hotelul Cișmigiu a fost redeschis în anul 2012 și este clasificat la 4 stele.
Strada Ion Brezoianu pornește din Bulevardul Regina Elisabeta. Face nod cu străzile Constantin Mille și George Vraca. Trece de strada Valter Mărăcineanu și se oprește în strada Poiana Narciselor.
- Parcul Cișmigiu
- Hotel Cișmigiu
- Case – monument istoric (sf. sec. XIX – prima jumătate a sec. XX)
- Imobil- 1935-1940
- Restaurant Vatra
- Palatul Universul
- Beans&Dots Specialty Coffee Shop & Concept Store
- Hotel Opera
- Piața Iosif Sava
Solicită ofertele Realkom!
În acest loc istoric al Bucureștiului, dar şi în toată zona Unirii, Realkom Imobiliare te ajută să cauţi locuinţa pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna. Dacă vrei să găseşti o casă de vânzare pe Strada Ion Brezoianu sau doreşti să închiriezi un apartament/un spaţiu comercial aici ori în vecinătate, este suficient să ne contactezi. Unul dintre consultanţii noştri imobiliari te pune la curent cu oferta la zi şi cu paşii necesari acestui demers.