SECRETELE BUCUREŞTIULUI: Una dintre cele mai importante artere bucureștene, Bulevardul Nicolae Bălcescu poartă numele marelui istoric, scriitor și revoluționar român. Nicolae Bălcescu, alături de fratele său mai mic, Barbu, a participat la Revoluția din 1848.
Nicolae Bălcescu s-a născut la București, într-o familie de boieri. A studiat la Colegiul ”Sfântul Sava”, fiind pasionat de istorie. La 19 ani a intrat în armată. Luând parte la Revoluția de la 1848, la 13 septembrie a fost arestat. A reușit să evadeze și să fugă în Transilvania. S-a exilat la Paris, unde a încercat să unească forțele revoluționare europene pentru întemeierea unei confederații. Nu i-a fost permis să revină în Țara Românească să o viziteze pe mama sa. Fiind bolnav, a fost sfătuit să locuiască în Italia, unde clima era mai blândă. S-a stabilit la Palermo, unde și-a găsit sfârșitul, la vârsta de 33 de ani. A scris în exil capodopera sa, „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”.
Blocul Wilson, clădirea-emblemă de pe bulevardul Nicolae Bălcescu
Despre bulevardul care îi poartă numele, situat în inima Capitalei, nu poți să scrii fără să amintești și de Bulevardul Gheorghe Magheru, aflat în continuarea sa, spre Piața Romană. Cele două fac parte din axa nord-sud a Bucureștiului. Bulevardul Nicolae Bălcescu se află în continuarea Bulevardului Gheorghe Magheru, spre Piața Universității. Cele două bulevarde cuprinse între Piața Romană și Piața Universității erau unele dintre cele mai moderne din Bucureștiul de altădată. Arhitecți de renume au construit aici clădiri cu o arhitectură deosebită.
Una dintre emblemele Capitalei, de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, la nr. 25, este blocul Wilson. A fost conceput în anul 1933 de arhitectul State Baloșin, în stil Art Deco. Construcția a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului. Cele două cutremure, din 1940 și cel din 1977, au lăsat urme adânci în structura clădirii. A rezistat eroic în timpul celui De-al Doilea Război Mondial și la Revoluția din decembrie 1989. A fost consolidat între 2002-2006. Pe acest bulevard este situată o altă clădire importantă, care adăpostește Sala Dalles, unde se organizează expoziții sau se țin evenimente importante. Fundația Dalles a apărut în anul 1932, când Elena, moștenitoare a unei familii de greci, a lăsat Academiei Române întreg imobilul.
Ce găsim pe bulevardul Nicolae Bălcescu
La numărul 2, găsim Teatrul Național ”I.L.caragiale” București, ale cărui începuturi ar fi între anii 1836-1852. Primul director al Tearului cel Mare, inaugurat la 1852, a fost Costache Caragiale. Prima reprezentaţie a avut loc la 31 decembrie 1852, cu piesa „Zoe sau Un amor românesc”. La 1864, Teatrul cel Mare a devenit instituție publică de cultură, în urma decretului semnat de primul ministru de atunci, Mihail Kogălniceanu.
- Parcul TNB
- Teatrul Național „I. L. Caragiale” București
- Zona Universitate
- Facultatea de Geografie
- Club Mono
- Grand Hotel Bucharest
- Corso
- Sala Dalles
- Jerry’s Pizza
- Biserica Italiană
- Ie Națională
- Takumi & Librăriile Humanitas
Solicită ofertele Realkom!
În acest loc istoric al Bucureștiului, dar şi în toată zona Unirii, Realkom Imobiliare te ajută să cauţi locuinţa pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna. Dacă vrei să găseşti o casă de vânzare pe bulevardul Nicolae Bălcescu sau doreşti să închiriezi un apartament/un spaţiu comercial aici ori în vecinătate, este suficient să ne contactezi. Unul dintre consultanţii noştri imobiliari te pune la curent cu oferta la zi şi cu paşii necesari acestui demers.